Arhitectura bisericii mănăstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească. La exterior, decoraţia în piatră a încadrărilor de la uşi şi ferestre, dar mai ales a pilaştrilor sculptaţi şi a panourilor de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumuseţe acestui monument de artă creştină. Brâul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă şi proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic de epoca domnitorului Constantin Brâncoveanu. Turla bisericii este octogonală la exterior şi cilindrică în interior. Interiorul bisericii, în formă de cruce, e împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor, aşa cum se întâlneşte la majoritatea bisericilor construite în timpul domnitorului. Pictura din pridvorul bisericii este nouă şi cuprinde scene din Vechiul Testament şi Noul Testament: Judecata de apoi, raiul şi iadul, etc. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o uşă din lemn de stejar, fixată într-un ancadrament de piatră sculptată, iar deasupra uşii se află pisania săpată într-o placă de piatră.

Mănăstirea Brâncoveanu, ultimul mare bastion al apărării Ortodoxiei în Ţara Făgăraşului, zidită între anii 1696 – 1698, a fost distrusă în anul 1785. După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mănăstire, a fost locuit vremelnic de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.

În decursul celor peste 140 de ani de părăsire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a mănăstirii, toate rămase fără nici-un rezultat din cauza puterii vremii care era potrivnică ortodoxiei şi românismului din Transilvania.

Cinstea de a deveni al doilea ctitor la mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a revenit mitropolitului Dr. Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Lucrările s-au făcut sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich Buertnes, care au căutat să redea forma iniţială a monumentului. Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, după război. Mitropolitul Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche.

Ctitoria Boierilor Brâncoveni De La Sâmbăta De Sus

Poporul român, care s-a născut creştin, are prin această mănăstire, ca şi prin celelalte 500 de mănăstiri şi schituri ortodoxe din România, cea mai trainică punte de legătură a românilor, de o parte şi de alta a Carpaţilor.

Istoria Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus începe la jum. secolului al XVII-lea. În anul 1654 satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor, care a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta. Pe locul acesteia, în jurul anului 1686, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688 – 1714, a zidit a doua mănăstire în piatră.

La sfârşitul secolului al XVII-lea Transilvania abia scăpase de încercările principilor calvini de a o calviniza. Atacurile au continuat însă asupra punctului principal de rezistenţă, credinţa ortodoxă a românilor, urmărindu-se de fapt, deznaţionalizarea lor. Pentru a întări şi pentru a salva ortodoxia română de noul pericol al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a întemeiat la Sâmbăta de Sus o mănăstire ortodoxă, pentru a da mărturie în timp despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor.

Un rol important până la distrugerea mănăstirii în 1785 l-au avut stareţii(egumenii) Ioan (originar din Pojorta) şi Visarion ieromonahul, care după dărâmare s-a retras în satul Sâmbăta de Sus, aducând – şi o contribuţie deosebită la ridicarea bisericii din sat.

Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de victime printre români. Schimbarea credinţei strămoşeşti a românilor ar fi condus uşor la pierderea identităţii lor naţionale. Românii ortodocşii au încercat să reziste, fiind ajutaţi în primul rând de bisericile şi mănăstirile lor. Din această cauză a început calvarul distrugerii mănăstirilor şi bisericilor din Transilvania. Peste 250 de mănăstiri au fost distruse de tunurile şi armata generalului vienez Bukow trimis de Curtea de la Viena pentru a anihila rezistenţa ortodoxă. Multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de Mănăstirea Brâncoveanu, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, datorită relaţiilor pe care domnitorul le avea la Curtea de la Viena. După decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de către turci, în anul 1714, Curtea de la Viena a ţinut seama mai întâi de moştenitoarea domeniului, doamna Marica, soţia acestuia, şi apoi de faptul că mai rămăsese în viaţă un nepot al domnitorului.

În anul 1785, profitând de faptul că după 1772, moşia Sâmbăta de Sus ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802) din pricina neachitării unei datorii, care a dus la amanetarea moşiei pe seama negustorului Dumitru Marcu, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat mănăstirea Brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica adusă în stare de ruină.

Program-zilnic 07.00 -22.00 (ora României )

Locație de Plecare - Brașov

Descoperă frumusețile Transilvaniei într-o aventură de neuitat pe meleagurile României alegând un tur privat sau planificând propriul tur așa cum îți place.

Sună sau trimite mesaj pe whatsapp.

0040771238939

A website created in the WebWave website builder.