Scopul pentru care mănăstirea a fost ctitorită în acest decor mirific, dar sălbatic, este, pe lângă nevoia de linişte şi singurătate, specifică vieţii monahale, şi rolul său ca loc de popas şi alinare pentru românii din Transilvania, persecutaţi sub stăpânire străină. În grupuri mici sau individual, cei mai mulţi treceau culmile munţilor, reprezentând graniţa dintre cele două provincii istorice, prin locuri şi poteci tăinuite. Odată trecuţi în această zonă, poiana Cheia era prima oprire pe care aceştia o făceau sub poalele codrilor de brad şi de fag, care servea drept adăpost. Printre aceşti bejenari, sosiţi în Ţara Românească cu speranţa că vor găsi un trai mai bun şi alinare a durerilor lor, se aflau poate şi întemeietorii schitului Cheia, precum şi ctitorii de mai târziu. De altfel, cunoscutul fenomen ungurean are o largă răspândire pe Valea Teleajenului, Bâscii Chiojdului şi a Buzăului, zonă în care se afla, până la 1845, judeţul Saac sau Săuceni.

Mănăstirea Cheia este o mănăstire ortodoxă aflată în judeţul Prahova, sat Cheia, aproape de pasul Bratocea, frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania, pe malul pâraiaşului numit Pârâul Berii în pantele de sud ale Ciucaşului, de unde izvorăşte, şi Cheiţa, între Babeş şi Balaban, înainte de confluenţa cu Teleajenul. Depresiunea Cheia, unde se află o poiană cu acelaşi nume, este de fapt o agestră formată din conuri de deversare, terasate de-a lungul a mii şi mii de ani. Aici şi-a găsit Teleajenul „cheia” cu ajutorul căreia a deschis calea spre sud. Iată de unde provine numele locaşului de închinare.

Clopotniţa, construită o dată cu biserica mare, este decorată cu o amplă reprezentare a Încoronării Fecioarei. Arsă din temelie în septembrie 1957, ea a fost refăcută în 1965. Clopotul cel mare al mănăstirii are o greutate de 443 kg şi este lucrat în atelierele patriarhale de la Plumbuita. Unul dintre cele două clopote mai mici, lucrat în 1927 la turnătoria Spireanu din Bucureşti, a fost transferat de la Cheia la mănăstirea Vladimireşti.

Aghiasmatarul, situat pe altarul schitului încă din 1790, a fost zugrăvit în 1970 de Mihai Morosan şi Petre Judeţ. La rândul ei, biblioteca mănăstirii atestă bogaţia vieţii intelectuale şi spirituale de la Cheia. Oglinda a relaţiilor dintre cele trei provincii româneşti şi mai ales a strânselor legături culturale dintre Transilvania şi Muntenia, colecţia de manuscrise şi tipărituri vechi, românesti şi străine, însumează peste 120 de titluri, acoperind o perioadă de 150 de ani de activitate cărturărească (1750 – 1900).

Muzeul mănăstirii Cheia, organizat în anii 80, deşi de mici dimensiuni, cuprinde o colecţie deosebit de semnificativă pentru istoria mai veche şi viaţa duhovnicească de la Cheia, cuprinzând chiar unele piese de mare valoare artistică. Dintre acestea, trebuie amintite tablourile de la începutul secolului al XIX-lea, păstrate astăzi în casa arhierească, înfăţişând trei mari personalităţi ale monahismului românesc: Paisie Velicicovschi, stareţul Gheorghe şi stareţul Dorothei (ultimele două portrete datează din 1802).

Alături de aceste tablouri, colecţia cuprinde icoane împărăteşti şi alte icoane datând din secolele XVIII – XIX, dar şi diverse alte obiecte de cult: bederniţe din sec. al XVIII-lea, cruci pectorale, două brâie preoţeşti, mai multe potire şi cruci de argint, evanghelii ferecate în argint aurit ş. a. Colecţia include şi o serie de antimise, cel mai vechi provenind de la mitropolitul Moldovei Gavriil Callimachi (1761), iar celelalte de la episcopii de Buzău Chesarie şi Filotei. De o mare importanţă sunt icoanele pictate de Tattărăscu şi care îi încântă şi astăzi pe închinătorii veniţi în sfânta mănăstire.

La rândul ei, biblioteca mănăstirii atestă bogăţia vieţii intelectuale şi spirituale de la Cheia. Oglindă a relaţiilor dintre cele trei provincii româneşti şi mai ales a strânselor legături culturale dintre Transilvania şi Muntenia, colecţia de manuscrise şi tipărituri vechi, româneşti şi străine, însumează peste 120 de titluri, acoperind o perioadă de 150 de ani de activitate cărturărească (1750 – 1900). Fiind o ctitorie relativ recentă, Cheia nu s-a bucurat de privilegiul de a avea o şcoală de copişti. Totuşi, faptul că aici a existat o şcoală de psaltichie explică prezenţa în bibliotecă a două manuscrise muzicale, lucrate la mănăstirea Cernica prin 1840. În ciuda aşezării ei care o izola de lume, mănăstirea a primit numeroase donaţii de carte din toate zonele locuite de români (trebuie precizat că ardelenii au o pondere însemnată în rândul donatorilor).

Implicarea monahilor de la Cheia în viaţa localităţii nu a fost doar duhovnicească, dar şi de învăţare – ieromonahul Iezechiil Preda, care fusese în viaţa civilă învăţător, a ocupat aceeaşi funcţie la şcoala din sat.Pe lângă călăuzirea spirituală dată tuturor celor care au intrat în mănăstire, monahii de la Cheia s-au implicat activ în viaţa socială, atât prin opere de caritate, dar chiar şi ca soldaţi – trebuie amintit faptul ca mai mulţi călugări au luptat pentru eliberarea Ardealului, cu atât mai mult cu cât trecătoarea Bratocea a fost un important teatru de operaţiuni în primul război mondial.

Cea de-a doua biserică avea şi hramul Sf. Treime, precum reiese de pe pristolnicul ce pătrează singura imagine a acestei biserici.Cea de-a treia biserică este construită începând cu anul 1835 şi sfinţită la 20 iulie 1839 de către Preas Sfinţitul Episcop al Buzăului, Chesarie, în vremea stăreţie părintelui Damaschin.Pitura bisericii a fost terminată la 26 august 1839 de către zugravul Naum, reprezentant al şcolii de pictură de la Buzău, faimoasă în acea vreme.Din toate documentele despre ctitoria schitul Cheia reiese o concluzie clară, care reprezintă şi una dintre trăsăturile istoriei acestuia: cele trei biserici, primele două de lemn, iar a treia de zid, ridicate în Cheia Teleajenului, au fost rezultatul exclusiv al iniţiativei, strădaniilor, muncii şi eforturilor proprii ale călugărilor din schit. De obicei, mai ales mănăstirile, dar şi unele biserici de mir au fost iniţiate şi finanţate de ctitorii lor:voievozi, ierarhi, boieri, comercianţi etc. În cazul schitului Cheia, nici măcar vatra nu i-a fost dăruită, ci a plătit-o. Un ajutor important a venit din partea ardeleni, aflaţi în trecere pe la schit. În cazul schitului Cheia, nici vatra nu i-a fost dăruită, ci a plătit-o.

Cel care reuşeşte să readucă la viaţă comunitatea de la Cheia este Grigore Munteanu – Georgescu, ales stareţ la începutul anului 1909, poziţie pe care a deţinut-o până în 1934.Realizarea sa de căpătâi este zidirea paraclisului mănăstirii, cu hramul Adormirea Maici Domnului, între anii 1919-1927. Ansamblul de la Cheia cuprinde o incintă patrulateră, ocupată, pe laturile de sud, est şi nord, de trei corpuri de chilii zidite în 1844 (după cum atestă inscripţia ce însoţeşte icoana Maicii Domnului zugrăvită pe faţadă corpului de sud).Spre vest, în stângă clopotniţei monumentale, se află casa stăreţească, construcţie ridicată în 1902, în stilul arhitecturii populare din zona.

Biserica mare a mânăstirii, înalţată din caramidă şi piatră, este de plan treflat. Naosul, deasupra căruia se ridică, pe patru arce cu deschideri diferite, dar cu aceeaşi înălţime, turla de lemn, este despărţit de pronaos prin doi stâlpi de zidărie care formează trei arcade. Pridvorul este uşor desprins de pronaosul boltit semicilindric transversal şi încununat cu două mici turle. Şirul de arcaturi susţinute de stâlpi conferă faţadei vestice o expresie armonioasă şi monumentală.

Tot pe aici treceau şi păstorii ardeleni în procesul de transhumanţă, mai ales cei din Săcele şi împrejurimi, trecând prin braţul Bratocea, unde îşi rânduiau şi treburile de vamă. În poiană odihneau turmele, iar la schit găseau ajutor şi îndrumare în cele ale sufletului şi ale trupului. Ei erau purtătorii de grai şi, mai mult, de slovă scrisă, contribuind la perpetuarea şi unificarea graiului românesc.

De asemenea, pe aici treceau convoaiele de care cu mărfuri, mai ales alimentare, de cirezi de cornute mari, de ciopoare de porci sau cârduri de cai, care treceau pe acest drum comercial dintre Vălenii de Munte şi Braşov prin acelaşi braţ Bratocea, în prima jumăte a secolului al XIX-lea, pentru care schitul Cheia era îndrumătorul şi străjerul spiritual. Tot pe aici treceau şi chervanele cu „braşovenie”.

Pe lângă toate aceste activităţi sociale şi economice, pe Valea Teleajenului şi Telejenelului erau numeroase fierăstraie care desfăşurau întinse exploatări forestiere. Această activitate intensă şi felurită a prilejuit ca în apropierea schitului să se dezvolte satul Cheia.

Prima biserică a schitului Cheia a fost construită din lemn în anul 1770, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, sub poalele muntelui Balaban. Prima biserică, ce a dăinuit doar şapte ani, avea hramul Sf. Nicolae.

Program-zilnic 07.00 -22.00 (ora României )

Locație de Plecare - Brașov

Descoperă frumusețile Transilvaniei într-o aventură de neuitat pe meleagurile României alegând un tur privat sau planificând propriul tur așa cum îți place.

Sună sau trimite mesaj pe whatsapp.

0040771238939

A website created in the WebWave website builder.